Pictura cu acul in ochi de goblen, numita si broderie de goblen, s-a bucurat si se bucura de o mare atractivitate. Prelucrarea se realizeaza fie in cusatura goblen punct norvegian, fie in cusatura goblen petit point (punct mic), fie in combinatie cu amandoua.
Firul de mouline se poate trage prin cateva fire de tesatura atat la inceperea cat si la terminarea firului din ac.Broderia goblen la punct mic pe panza de 100 ochiuri/cm2 se realizeaza prin coasere cu firul in doua (sau cu doua fire din cele sase ale firului de muline). Punctul de goblen norvegian pe panza de 100 ochiuri/cm2 se realizeaza cu firul in trei si cu doua impunsaturi alaturate peste doua fire de panza. Pentru panzele mai rare, cusatura goblenului se realizeaza in acelasi mod dar cu numar crescut de fire.
Un model de goblen se poate coase si folosind cele doua feluri de ochiuri in combinatie. De regula fata, mainile si picioarele se executa in punct mic pentru a se putea cuprinde toate detaliile, iar partea cea mai mare din goblen se executa cu punct norvegian. In aceasta situatie goblenul capata dimensiuni mai mari si cu detalii bine redate. Coaserea de calitate a unui goblen se realizeaza cand panza este bine intinsa pe un gherghef.